Un autobuz a explodat în Afganistan, în urma unui atac cu bombă. Cel puțin 11 persoane au murit

Cel puţin 11 persoane, inclusiv femei şi copii, au murit după ce autobuzul în care se aflau a explodat, în vestul Afganistanului, a anunţat, duminică, un oficial, potrivit AFP.

Atacul cu bombă a avut loc sâmbătă, în provincia Baghdis, în contextul incertitudinilor şi violenţelor generate de retragerea accelerată a trupelor americane din ţară, transmite News.ro.

Guvernatorul provinciei Baghdis, Hessamuddin Shams, îi acuză pe talibani că au ascuns o bombă pe drum, aceasta explodând la trecerea autobuzului.

Printre victimele exploziei se numără trei copii şi patru femei.

În această săptămână, cel puţin zece persoane au murit în alte atacuri care au vizat microbuze în cartiere şiite din Kabul. Două atacuri au fost revendicate de grupul Stat Islamic.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share