Un autobuz școlar cu elevi s-a înnămolit pe un drum din apropierea satului Burlăceni, raionul Cahul din cauza condițiilor meteo. Cazul a avut loc pe 1 februarie curent, în jurul orei 08:00.
Apelul la Serviciul 112 a fost efectuat chiar de șoferul autobuzului. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori din orașul Vulcănești.
Potrivit gaguzia.info, autobuzul școlar s-a înnămolit în timp ce se îndrepta spre Liceul „Luceafărul” din orașul Vulcănești.
În momentul în care au intervenit salvatorii, niciun școlar nu se mai afla în interior.
sursa: TV8.md
Citește și: Banca Națională face apel către cetățeni să nu divulge nimănui datele cardului bancar