Un șofer a ajuns cu automobilul în gardul Muzeului Național de Istorie Naturală din Chișinău, după ce s-a ciocnit în trafic cu o altă mașină. Accidentul s-a produs în această dimineață, la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu și Sfatul Țării, transmite Telegraph.md, cu referire la Unimedia.info
Potrivit poliției, accidentul a fost înregistrat luni, 6 iulie 2020, în jurul orei 09:00.
„Automobilul de model Suzuki, care se deplasa pe banda din mijloc, nu a ales din timp banda potrivită pentru a vira la stânga și a tamponat un automobil de model Honda, care ulterior a fost proiectat într-un pilon electric, apoi a ajuns în gardul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală”, ne-a relatat Svetlana Scripnic, ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.
Victime nu au fost înregistrate.
Șoferul care va fi găsit vinovat riscă 6 puncte de penalizare și o amendă de 1500 de lei.
Citește și: Șase militari care s-au vindecat de COVID-19 au donat plasmă pentru a salva alte vieți