Un avocat din Glodeni ar putea ajunge la închisoare, anunță Procuratura Anticorupție

coruptie balti, cris registru, trafic de influenta, procuratura anticoruptie, centru national anticoruptie

Procuratura Anticorupție Oficiul Nord a transmis în instanța de judecată, cauza penală în privința unui avocat din raionul Glodeni, învinuit pentru trafic de influență (infracțiune prevăzută de art.326 din Codul penal).

Astfel, avocatul vizat este învinuit că, la începutul lunii septembrie 2021, a pretins și a primit de la soția clientului său, bani în mărime de 1000 de euro, pentru a interveni pe lângă judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Drochia, sediul Glodeni, în vederea aplicării clientului a unei măsuri preventive neprivative de liberate, în cadrul unei cauze penale gestionate de către organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Glodeni sub conducerea procuraturii raionului Glodeni.

Ulterior, tot în luna septembrie 2021, avocatul, a mai pretins de la clientul său suma de 5000 euro, pentru a influența procurorul din Procuratura r-lui Glodeni care urma să susțină acuzarea de stat pe cauza clientului său și asupra judecătorului din cadrul Judecătoriei Drochia, sediul Glodeni, în procedura de examinarea a căruia urma să fie repartizată cauza penală, pentru a-i determina pe aceștia din urmă ca să-i stabilească clientului pentru fapta infracțională comisă o pedeapsă cu termen de probațiune, respectiv ca urmare acțiunilor sale a primit suma de 3000 euro din suma pretinsă de 5000 euro.

Avocatul vizat în cadrul cauzei penale este cercetat în stare de libertate.

Totodată, în scopul eventualei confiscării speciale, la demersul procurorilor, pe bunurile acestuia a fost aplicat sechestru de către instanța de judecată.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share