Dezastru pe autostrada A14, lângă Leipzig, în Germania, provocat de un băiețel în vârstă de 11 ani. Copilul s-a urcat la volanul mașinii tatălui său, după ce ar fi luat cheile fără știrea bărbatului, și, după câțiva kilometri conduși în direcția Magdeburg, plimbarea s-a încheiat cu un accident îngrozitor, scrie Observatornews.ro
Luni dimineață, cu puțin timp înainte de ora 11.00, copilul a luat cheile mașinii tatălui său, o Skoda Octavia, și s-a urcat la volan. Băiatul și-a început călătoria în districtul Wiederitzsch și a urcat pe autostradă în direcția Magdeburg, potrivit unui comunicat al poliției.
Copilul, dus în stare gravă la spital
După aproximativ zece kilometri de condus, plimbarea s-a încheiat brusc atunci când băiatul a încercat să părăsească autostrada la ieșirea Leipzig-Nord. Copilul a pierdut controlul volanului, moment în care Skoda a derapat, a sărit peste balustrada de protecție și s-a răsturnat de mai multe ori în afara șoselei. Un elicopter de salvare l-a transportat pe băiețel în stare gravă, la unul dintre spitalele din apropiere.
La început, poliția nu știa exact cine este băiatul. „Este prea tânăr pentru a avea un act de identitate cu el”, a declarat o purtătoare de cuvânt.
După accident, polițiștii l-au găsit pe tatăl băiatului și s-a dovedit că cel mic a furat cheia, s-a urcat în mașina automată și a plecat. Ieșirea de pe autostradă a fost închisă temporar în timpul operațiunilor de salvare și recuperare, în timp ce ancheta cu privire la circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul este încă în desfășurare.