Un bărbat de la Briceni a decedat iar fratele său a ajuns la spital după ce au fost ÎNJUNGHIAȚI de prietenul de pahar

Cuțit Însângerat, înjunghiere, crimă

Crimă la Briceni. Doi frați au fost înjunghiați de un prieten, după ce au consumat alcool împreună. Victimele au fost lăsate să zacă la pământ. Unul dintre bărbații înjunghiați a murit.

Apelul telefonic a parvenit de la o femeie, care a comunicat că la marginea unei localități din raionul Briceni, la sol, se află cadavrul unui bărbat.

„În urma examinării acestuia, pe corp se observau multiple plăgi înțepate pe fața interioară și posterioară a cutiei toracice. Astfel, în urma măsurilor întreprinse, s-a stabilit că la data de 13 ianuarie victima, împreună cu fratele său, un bărbat în vârstă de 47 ani, domiciliat în aceiași localitate, împreună cu alt bărbat de 34 de ani, locuitor al raionului Briceni, au consumat băuturi alcoolice, după care toți trei s-au deplasat la domiciliu ultimului, unde au continuat să consume băuturi alcoolice.

Între timp, bărbatul de 34 de ani i-a propus prietenului său de 51 de ani să meargă în sat ca să consume în continuare alcool. Astfel, cei doi au ajuns pe un câmp, unde bărbatul de 34 de ani, a scos un obiect ascuțit, confecționat artizanal și i-a aplicat multiple lovituri pe diferite regiuni ale corpului.

După aceasta, bărbatul s-a întors la domiciliu său unde rămăsese fratele victimei. Fiind întrebat unde este fratele său, acesta i-a zis că a plecat acasă și i-a propus, și acestuia să meargă în sat ca să consume alcool.

Astfel, deplasându-se ambii la fel în extravilanul satului, în altă direcție, suspectul i-a aplicat bărbatului în vârstă de 47 de ani multiple lovituri în diferite regiuni ale corpului, cu același obiect, până victima a căzut secerată la pământ, iar făptașul a plecat la domiciliul său.

Peste ceva timp, bărbatul în vârstă de 47 de ani și-a revenit și a venit la domiciliul său. La moment, viața și sănătatea acestuia se află în afara oricărui pericol, el refuzând îngrijirile medicale.

Cadavrul bărbatului în vârstă de 51 de ani a fost îndreptat la expertiza medico-legală. În urma examinării prealabile, s-a stabilit că decesul putea surveni în urma provocării a plăgi multiple înțepate pe fața interioară și posterioară a cutiei toracice”, a declarat pentru Jurnal.md ofițerul de presă al IP Briceni, Svetlana Talpă.

La moment persoana bănuită se află în izolatorul de detenție provizorie fiind reținut în baza art.166 CPP RM. Pe cazul dar a fost pornită cauză penală în baza art. 145 al. 2 litera (j)CP RM

Citește și: VIDEO // Doi băieți și două fete au ajuns la spital după ce s-au încăierat cu paza unui club de noapte din Capitală

Total
0
Shares
Total
0
Share