Un bărbat a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru trafic de influență și corupție

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat în 15 aprilie o sentință de condamnare în privința unui bărbat acuzat de comiterea mai multor infracțiuni de corupție. Acesta a fost găsit vinovat de două capete de acuzare de trafic de influență, complicitate la corupere pasivă și corupere activă, conform articolelor 324, 325 și 326 din Codul penal.

Instanța a decis cumularea parțială a pedepselor, stabilind o condamnare de 9 ani de închisoare, aplicarea unei amenzi în valoare de 500 000 de lei și interzicerea exercitării funcțiilor publice pentru o perioadă similară.

Totodată, a fost menținut sechestrul asupra bunurilor inculpatului, în vederea garantării executării amenzii. Pe lângă pedeapsa stabilită, instanța a emis mandat de arestare preventivă și a dispus anunțarea în căutare a acestuia, întrucât inculpatul nu a fost prezent la pronunțarea sentinței.

Potrivit Procuraturii Anticorupție și Centrului Național Anticorupție, în mai 2023, inculpatul ar fi încercat să influențeze judecători ai Curții de Apel Chișinău, promițând bani și bunuri pentru obținerea unei decizii favorabile într-un dosar penal. De asemenea, el ar fi pretins 1 400 de euro și 3 800 de lei de la un judecător, promițând că va interveni pe lângă funcționari ai Agenției Servicii Publice (ASP) pentru eliberarea unui permis de conducere pentru o rudă a acestuia.

Tot el ar fi fost intermediarul prin care s-au transmis sume de 27 000 de lei și 750 de euro către doi polițiști deja condamnați pentru corupție, în scopul de a nu documenta activitățile ilegale ale unui grup implicat în comerț neautorizat.

Deși inculpatul a negat acuzațiile, instanța a analizat probele timp de cinci luni și a constatat vinovăția sa.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

Total
0
Shares
Total
0
Share