Polițiștii din Bălți investighează un caz penal privind implicarea unui bărbat de 47 de ani în coruperea alegătorilor pentru influențarea votului la alegerile parlamentare din 28 septembrie.
Potrivit anchetei, individul, activist al organizației criminale „Șor” și susținător al unei formațiuni politice participante la scrutin, ar fi racolat mai mulți alegători din municipiu, oferindu-le promisiuni financiare pentru votul în favoarea formațiunii. Acesta utiliza aplicația mobilă PSB și a distribuit o parte din sumele promise.
În cadrul perchezițiilor, autoritățile au ridicat telefoane mobile, cartele SIM, liste cu simpatizanți ai organizației, patru automobile, o motocicletă, cartușe și un pistol deținut ilegal.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar probele acumulate vor fi folosite pentru urmărirea penală.