Un bărbat care l-a amenințat pe Joe Biden a fost împușcat mortal într-un raid FBI

Agenți speciali ai Biroului Federal de Investigații (FBI) au împușcat mortal un suspect, miercuri dimineață, în Provo, statul Utah, în timpul unei operațiuni de arestare și de percheziție, scrie Libertatea.ro

Agenții FBI au efectuat un raid la domiciliu lui Craig Robertson, cu câteva ore înainte ca președintele Biden să vină într-o vizită în acest stat.

Ei au intervenit după ce Robertson publicase amenințări la adresa lui Biden, pe mai multe rețele de socializare, precum și la adresa unui procuror care îl anchetează pe Donald Trump în dosarul Stormy Daniels.

În mai multe mesaje, Robertson a vorbit despre uciderea lui Joe Biden, postând inclusiv fotografii cu arme. „Înțeleg că Biden vine în Utah. Îmi scot costumul de camuflaj și curăț praful de pe pușca de lunetist M24”, scrisese Craig Robertson, într-un mesaj pe Facebook.

Robertson intrase în vizorul agenților federali încă martie, după ce publicase o amenințare împotriva procurorului Alvin Bragg pe Truth Social – rețeaua de socializare deținută de Trump.

Mesajele au continuat până marți, 8 august, când Robertson a scris din nou un mesaj amenințător la adresa liderului SUA.

„Poate că Utah va deveni faimos săptămâna aceasta ca fiind locul în care un lunetist l-a eliminat pe marxistul Biden”, a scris Robertson.

După intervenție, FBI nu a dat mai multe detalii, ci doar a transmis că „suspectul este decedat”. Biroul Federal de Investigații a precizat ulterior, într-un comunicat, că „investighează un incident armat în care a fost implicat un agent, care a avut loc miercuri, 9 august 2023, în jurul orei 6.15 dimineața, în Provo, Utah”.

Joe Biden va efectua, joi, prima sa vizită în statul Utah, în calitate de președinte, cu o oprire la un spital pentru veterani și la un eveniment de strângere de fonduri în Park City.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share