Un bărbat condamnat la 12 ani și 8 luni pentru omor după o bătaie cruntă la locul de muncă

Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea recentă de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a unei sentințe de condamnare a unui bărbat de 37 de ani pentru comiterea infracțiunii de vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care s-a soldat cu decesul victimei.

Astfel, potrivit sentinței, inculpatul a fost recunoscut vinovat, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de 12 ani și 8 luni de închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.

Acesta nu este la prima abatere de ordin penal, anterior fiind condamnat pentru furt și păstrare de droguri.

Potrivit materialelor cauzei, inculpatul activa în calitate de hamal la o companie de confecționare a mobilei, fiind cazat împreună cu alți angajați într-un spațiu locativ al firmei din mun. Chișinău.

În seara lui 27 februarie 2024, inculpatul, în rezultatul unui conflict inițiat cu unul din colegii săi, urmare a consumului de alcool, i-a aplicat lovituri, inclusiv cu o bâtă din lemn în regiunea capului. În rezultatul acțiunilor ilegale, victima a fost preluată de echipa Asistenței Medicale Urgente și transportată la Institutul de Medicină Urgentă, unde, la data de 29 februarie 2024 a decedat.

Inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptei imputate.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Total
0
Shares
Total
0
Share