Polițiștii din Căușeni l-au reținut miercuri, 15 octombrie 2025, pe un bărbat de 36 de ani, domiciliat în satul Opaci, aflat în căutare și condamnat la 5 ani de închisoare pentru viol.
Oamenii legii au stabilit că acesta se ascundea într-un apartament din Chișinău. În momentul intervenției, bărbatul a încercat să fugă prin balconul locuinței, dar a fost imobilizat și încătușat.
În timpul acțiunii, persoana reținută a devenit agresivă și a ultragiat polițiștii.
Bărbatul a fost escortat la Inspectorat pentru continuarea acțiunilor de procedură penală și urmează să fie transferat în instituția penitenciară pentru executarea pedepsei stabilite de instanță.