Un bărbat, dat în căutare națională după ce a fost depistat cu acte falsificate pentru mașină, a fost reținut la frontieră

Conform informațiilor, în 2022, asupra cetățeanului au fost depistate acte de însoțire pentru mijlocul de transport cu indici de falsificare. Urmare a expertizei efectuate, faptul falsificării a fost dovedit.

În vederea documentării cazului, a fost solicitată prezența bănuitului la audieri, acesta ignorând solicitările autorităților de drept din Republica Moldova a fost anunțat de Poliția de Frontieră în căutare națională.

Ca urmare, ieri, 17 martie 2024, în punctul de trecere a frontierei Sculeni, pe sensul de intrare în țară, acesta a fost identificat și, conform procedurilor, ofițerii de investigații ai Direcției regionale Vest au preluat persoana, fiind reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul de detenție preventivă al IP Hîncești.

În continuare, cercetările se desfășoară sub toate aspectele legale în vederea elucidării circumstanțelor și atragerii persoanei la răspundere, conform prevederilor legii.

În conformitate cu prevederile Codului Penal al Republicii Moldova, deținerea, vînzarea sau folosirea documentelor oficiale false se pedepsește cu amendă în mărime pînă la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share