Un bărbat de 35 de ani a fost condamnat la 14 ani de detenție pentru tâlhărie și trafic de droguri

Un bărbat de 35 de ani, recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de tâlhărie și trafic de droguri, a fost condamnat la 14 ani de detenție.

Acuzatorii au reușit să demonstreze în instanță că la mijlocul lunii ianuarie, acesta, împreună cu încă doi complici ar fi atacat un tânăr de 21 de ani, în preajma unei fâșii forestiere din sectorul Rîșcani al capitalei, l-ar fi bătut crunt, după care i-ar fi pus pistolul la tâmplă și i-ar fi furat portmoneul și telefonul mobil.

În cadrul cercetărilor în să s-a aflat și faptul că același individ ar fi aderat, în 2022, la un grup criminal specializat în preluarea, fasonarea și distribuirea drogurilor pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

În cadrul perchezițiilor, în automobilul în care individual era ca pasager au fost depistate peste 400 de grame de marijuana și jumătate de kilogram de substanță psihotropă „mephedrone” , ceea ce constituie droguri în proporții deosebit de mari”.

În cadrul cercetărilor, inculpatul și-a recunoscut vina integral, prin urmare, cauza a fost examinată în procedură simplificată. În privința celorlalți inculpați în cazul de tâlhărie, dar și în schema cu trafic de droguri, cauzele lor sunt la faza examinării judiciare.

Total
0
Shares
Total
0
Share