Un bărbat din Cahul a cerut 500 de euro pentru a influența comisia de eliberare a permiselor auto

centrul national anticoruptie, permise de conducere pret, coruptie permise de conducere, procuratura anticoruptie

Un bărbat din Cahul a fost prins aseară de ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Sud a CNA şi procurori în timp ce primea 500 de euro de la o persoană, căreia i-ar fi promis că poate s-o ajute să obţină mai uşor permisul de conducere.

Potrivit denunţătorului, bănuitul i-ar fi dat asigurări că ar avea influenţă asupra membrilor comisiei de examene din cadrul Secţiei Înregistrare Transport şi Calificare a Conducătorilor Auto Cahul a Agenției Servicii Publice şi că îi poate determina să-i pună note de promovare a probelor scrise şi practice.

Pe faptele denunţate, CNA a pornit o urmărire penală pentru trafic de influenţă, iar bărbatul a fost reţinut în flagrant în timp ce primea 500 de euro, transmişi sub controlul CNA. Persoana a reuşit să ascundă banii în torpedoul automobilului, iar ulterior i-a predat benevol ofiţerilor CNA.

În prezent, bănuitul este reţinut pentru 72 de ore şi se află în custodia CNA. Pe numele lui a fost deschisă o cauză penală în temeiul art. 326, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 7 ani de închisoare.

DGT Sud desfăşoară în continuare acţiuni de documentare a cazului sub toate aspectele pentru identificarea complicilor bănuitului.

Serviciul Sud al Procuraturii anticorupţie conduce urmărirea penală.

Total
0
Shares
Total
0
Share