Social

Un bărbat din Cimișlia, trimis pe banca acuzaților pentru omorul concubinei sale

Pinterest LinkedIn Tumblr

La 06 aprilie 2022, procurorii din cadrul Procuraturii raionului Cimișlia au expediat în instanța de judecată, cauza penală de învinuire a unui bărbat în vârstă de 53 ani, care este acuzat de omorul concubinei sale în vârstă de 31 ani (art.145 alin.(2) din Codul penal).

👉 Abonează-te la știrile Telegraph pe Google News, Telegram și Facebook!

Astfel, procurorii în cadrul urmăririi penale, au acumulat probe suficiente și concludente care confirmă vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii incriminate, manifestată prin omorul intenționat, săvârșit asupra unui membru de familie.

Potrivit actului de învinuire s-a constatat că, în noaptea de 25 spre 26 decembrie 2021, bărbatul vizat, aflându-se la domiciliul propriu din orașul Cimișlia, unde locuia împreună cu concubina sa, a apucat-o de gât și a sugrumat-o cu mâinile, blocându-i căile respiratorii, acțiuni violente care au dus la decesul concubinei, care s-a sufocat în urma asfixiei mecanice, fapt constatat prin raportul de expertiză medico-legală.

Ulterior, bărbatul în scopul camuflării crimei a solicitat serviciul de intervenție ,,112”, expunându-le oamenilor legii versiunea că concubina sa a suferit un acces epileptic în rezultatul căruia aceasta s-a sufocat.

Fiind verificată această versiune s-a dovedit că, aceasta nu este viabilă, deoarece victima nu se afla la evidența medicului psihiatru, iar adresări din partea acesteia la medici pe asemenea cauze, nu au fost înregistrate.

Prin decizia Curții de Apel Comrat, în privința învinuitului a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest la domiciliu, pe un termen de 30 de zile.

Menționăm că, la etapa de urmărire penală, bărbatul învinuit de omorul concubinei sale a pledat ca fiind nevinovat.

loading...

Comments are closed.