Un bărbat din Fălești a fost condamnat la închisoare pentru violență în familie împotriva copiilor minori

Procuratura raionului Fălești anunță despre pronunțarea recentă a unei sentințe de condamnare a unui bărbat de 44 de ani pentru violență în familie, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 1 an, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

În cadrul urmăririi penale, procurorii de la Fălești i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, într-o perioadă nedeterminată de timp, dar până în 5 octombrie 2022, locuind în concubinaj cu o femeie care avea doi copii minori în vârstă de 4 și, respectiv, 5 ani, periodic, aflându-se la domiciliul său amplasat într-un sat din raionul Fălești, din motivul lipsei rudeniei de sânge și sub diferite alte pretexte, manifesta un comportament agresiv și violent în scopul impunerii voinței sale și controlului personal asupra minorilor.

Astfel, în una din zile, l-a apucat de brațe pe copilul de 5 ani și l-a aruncat de pe pragul casei, fiindu-i cauzate leziuni corporale neînsemnate.

În consecință, în rezultatul acțiunilor ilicite ale inculpatului, minorilor le-au fost cauzate stări de tensiune, anxietate, care reprezintă în sine semne caracteristice abuzului psihologic.

Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția pentru fapta de care a fost acuzat, cauza în privința acestuia fiind examinată în procedură simplificată.

Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Bălți.

Total
0
Shares
Total
0
Share