Un locuitor al raionului Ocnița a fost amendat cu 300 de lei, după ce a defrișat ilegal mai mulți copaci în zona de frontieră, pe direcția satului Ocnița–Sokireanî.
Potrivit Poliției de Frontieră, oamenii legii au identificat și un autovehicul de model UAZ, în care se afla masă lemnoasă în volum de aproximativ 3 metri steri, specia salcâm, fără acte de proveniență legală.
”Pentru documentarea completă a cazului și stabilirea prejudiciului cauzat mediului, a fost solicitată intervenția reprezentanților Inspecției pentru Protecția Mediului Ocnița, care urmează să întreprindă acțiunile legale ce se impun”, transmite Poliția de Frontieră.
Autoritățile subliniază importanța respectării reglementărilor privind protecția zonelor forestiere și fac apel la vigilența cetățenilor pentru protejarea mediului natural și a resurselor forestiere esențiale.