Un bărbat originar din Moldova a murit după ce a fost electrocutat de polițiștii americani. Familia cere ajutor pentru cheltuielile de înmormântare

 

Bărbatul care a murit după ce a fost electrocutat de polițiștii americani zilele trecute este originar din Republica Moldova și este fiul unei avocate. Este vorba despre Ștefan Sprincean, fiul avocatei Natalia Sprincean, care era stabilit de mai mulți ani în Statele Unite ale Americii, scrie Subiectul Zilei

Potrivit Uniunii Avocaților din Republica Moldova, Ștefan Sprincean a decedat ca urmare a unui atac de cord, după ce a fost electrocutat de polițiștii americani în urma unor altercații într-o benzinărie din Carolina de Sud.

În urma acestei tragedii, familia Sprincean are nevoie de ajutor pentru a face față cheltuielilor de înmormântare și repatriere a corpului neînsuflețit.

„Solicităm respectuos tuturor celor care sunt disponibil și doresc să acorde ajutor familiei Sprincean, să transfere după putință și după posibilități atât cât vă lasă inima. Îndemnăm colegii avocați, avocați stagiari, dar și toți oamenii de bună credință, să dea dovadă de compasiune și solidaritate în aceste momente atât de grele și dureroase pentru familia Sprincean”, se arată în anunțul Uniunii Avocaților.

Cei care vor să ajute familia Sprincean pot dona la următoarele date bancare:

Beneficiar: Sprincean Natalia

IBAN: MD32FT225980100321237498

Cod fiscal: 0992608440527

Banca beneficiară: FinComBank S.A., suc. nr. 1, Chișinău

Total
0
Shares
Total
0
Share