Un bătrân s-a luptat cu un piton de 4 metri, care voia să-i mănânce nepotul!

Un bătrân s-a luptat cu un piton de 4 metri, care voia să-i mănânce nepotul, oameni si animale, jungla, serpi 

Un bunic din nordul Australiei şi-a salvat nepotul din strânsoarea unui piton de 4 metri cu care s-a luptat şi pe care în final l-a înjunghiat. Copilul în vârstă de 22 de luni a fost muşcat de reptila care s-a încolăcit apoi în jurul lui, sub ochii mamei sale care a sărit imediat în ajutor.

Mama copilului, Amanda Rutland, a declarat postului de televiziune ABC că a fost îngrozită când a văzut uriaşul piton ametist încolăcindu-se pe trupul fiului său, Naish, care se juca în grădina familiei din localitatea Julatten, situată la 57 de kilometri nord de Cairns. ″Ceva atât de mare, iar el este atât de mic… A fost îngrozitor, nu pot descrie în cuvint. Primul lucru pe care am încercat să-l fac a fost să introduc mâna în gura lui pentru a încerca (să-l îndepărtez), însă nu se clintea din loc. Capul lui era aproape cât mâna mea″⁣, a explicat femeia.
 
Femeia şi-a chemat tatăl în ajutor şi împreună au încercat să desprindă şarpele de pe corpul bebeluşului. Văzând că nu reuşesc să-l salveze, Ronald a fugit în casă şi s-a întors cu un cuţit de bucătărie. ″Şarpele era încolăcit pe mâna lui, îl muşca, aşa că i-am căutat capul cu mâinile şi am început să-l strâng tare timp de cincisprezece secunde, însă acest lucru nu avea niciun efect pentru că s-a încolăcit apoi pe mâna mea″⁣, a povestit bărbatul. ″A trebuit să fac ceva, aşa că am început să-l înjunghii în spate cu cuţitul″⁣, a continuat el.
 
Bărbatul a fost nevoit să taie capul şarpelui când acesta a început să se încolăcească pe el. Medicii sosiţi la faţa locului i-au acordat îngrijiri de urgenţă lui Naish, care suferise trei muşcături la nivelul braţului.
Total
0
Shares
Total
0
Share