Un birou al Misiunii UE în Ucraina a fost bombardat de armata rusă, spune șeful diplomației europene

Un birou al Misiunii Uniunii Europene de consiliere în Ucraina (EUAM) a fost bombardat de către forţele ruse, a anunţat marţi şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, informează dpa, citat de Digi24.ro

„Astăzi, Misiunea UE de consiliere în Ucraina (EUAM) a obţinut informaţia credibilă conform căreia sediul biroului din Mariupol a fost lovit recent de bombardamentele ruse. Biroul şi echipamentele EUAM au suferit pagube majore. Niciun membru sau contractor al Misiunii nu a fost rănit”, a afirmat Josep Borrell într-un comunicat.

El a condamnat ferm aceste atacuri, precum şi orice atacuri îndreptate împotriva civililor şi infrastructurii civile, conform Agerpres.

„Cerem Rusiei să pună capăt imediat ofensivei sale militare şi să-şi retragă necondiţionat toate forţele şi echipamentul militar de pe întregul teritoriu al Ucrainei, aşa cum au solicitat rezoluţiile Adunării Generale a ONU şi a dispus Curtea Internaţională de Justiţie”, adaugă comunicatul Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate.

Rusia îşi numeşte agresiunea lansată pe 24 februarie împotriva Ucrainei drept „operaţiune militară specială pentru denazificarea şi demilitarizarea” ţării vecine.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share