Un call centru din Chișinău a fost destructurat pentru escrocherii de peste 300 000 de euro

Procurorii PCCOCS, împreună cu ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate și cei de urmărire penală ai INI, au destructurat o schemă infracțională transnațională de escrocherie, cu un prejudiciu estimat la peste 300 000 de euro.

Potrivit autorităților, gruparea activa dintr-un call centru din Chișinău, unde opt persoane bine instruite contactau cetățeni din România, pretinzând că reprezintă companii de creditare. Prin metode de manipulare și înșelăciune, suspecții convingeau victimele să ofere acces la datele cardurilor bancare, sub pretextul acordării unor credite.

Ulterior, banii erau sustrași și transferați pe conturi „wallet” încă neidentificate, fiind efectuate multiple operațiuni financiare pentru a ascunde proveniența ilicită a fondurilor.

În urma perchezițiilor efectuate în 5 mai, cu sprijinul mascaților de la BPDS ”Fulger”, în sediul call centrului au fost ridicate zeci de telefoane, calculatoare și carduri de acces.

Două persoane au fost reținute: liderul grupului, un bărbat de 24 de ani, și administratorul rețelei, în vârstă de 26 de ani. Ambii au fost plasați în izolatorul de detenție preventivă al Direcției de Poliție Chișinău.

Cei implicați riscă pedepse de la 8 la 15 ani de închisoare, amenzi de până la 1 milion de lei și interdicția de a ocupa funcții sau de a exercita activități pe o perioadă de până la 5 ani.

Ancheta este în desfășurare.

Total
0
Shares
Total
0
Share