Actual

Un cetățean al Turciei este cercetat penal pentru tentativa trecerii ilegale a frontierei de stat

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un cetățean al Turciei este cercetat penal pentru tentativa trecerii ilegale a frontierei de stat. Străinul a fost reținut în urma unei conlucrări între polițiștii de frontieră și populația locală.

Acum o zi, angajații Sectorului Poliției de Frontieră Brânza au fost alertați despre prezența unei persoane străine în localitatea Vadul lui Isac. Mai exact, un conațional a adăpostit străinul la el acasă, după ce ultimul i-a cerut ajutorul. Deoarece vorbea o limbă străină și nici acte nu deținea, a fost chemată Poliția de Frontieră.

La fața locului a fost identificat un bărbat de 37 de ani, iar în discuții s-a aflat că este cetățean turc. Acest fapt fiind confirmat ulterior în urma verificărilor suplimentare.

În declarații, bărbatul a susținut că intenționa să traverseze înot frontiera moldo-română, pentru a ajunge unul din statele europene.

Totodată, în rezultatul cercetărilor a fost stabilit că cetățeanul ar fi intrat legal în Republica Moldova, în data de 24 decembrie curent. Tot în aceeași zi, bănuitul s-ar fi prezentat la ieșirea din țară, în punctul de trecere Cahul, nefiindu-i însă autorizată trecerea, pe motiv că nu deținea actele de călătorie necesare. După două zile, ar fi părăsit în grabă un hotel din Cahul, unde și i-au rămas toate actele personale.

În baza celor constatate, cetățeanul turc a fost reținut și transmis reprezentanților Secției Sud a Biroului Migrație și Azil, fiind plasat temporar la Centrul de cazare pentru străini până la primirea unei decizii.

Ofițerii de urmărire penală ai Direcției regionale SUD cercetează cazul, urmând a fi întreprinse acțiuni procesuale în vederea stabilirii circumstanțelor și atragerii la răspundere a persoanei, conform art. 362, al.1 Cod Penal al RM.

loading...

Comments are closed.