Un cetățean al Ucrainei a încercat să mituiască o polițistă de frontieră pentru a trece granița fără Cartea Verde

 

Un cetățean străin a încercat să corupă o polițistă de frontieră, oferind o sumă de bani, pentru ca ultima să îi faciliteze autorizarea trecerii frontierei de stat, în lipsa asigurării obligatorie de răspundere auto externă Carte Verde, pentru ansamblul rutier condus.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de ieri, 9 aprilie 2024, în punctul de trecere a frontierei Cahul, pe direcția intrare în Republica Moldova.

Șoferul, în vârstă de 49 de ani, cetățean al Ucrainei, pentru a exclude o posibilă documentare asupra faptului că nu deținea valabilă asigurarea auto obligatorie, Cartea Verde, pentru camion a încercat să ofere mită polițistei de frontieră pentru a facilita trecerea frontierei de stat.

Astfel, la linia de control a intervenit grupa pentru documentarea cazului de corupere activă (art.325 din Codul penal).

Conducerea Poliției de Frontieră reafirmă că Nu tolerează corupția în rândul angajaților și a dispus continuarea verificărilor riguroase în toate punctele de trecere a frontierei, inclusiv în zona “verde”. Orice încălcare va fi investigată rapid și sancționată conform legii.

Total
0
Shares
Total
0
Share