Un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, a reușit să părăsească teritoriul Republicii Moldova fără a fi oprit la controlul de frontieră, fiind depistat abia la Punctul de Trecere a Frontierei Albița de polițiștii români.
Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 08 decembrie 2025, în jurul orei 03:10. Bărbatul de 31 de ani se afla ca pasager într-un autocar și s-a prezentat la controlul de frontieră pe sensul de intrare în România. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Iași au constatat că pe numele acestuia era emisă o alertă de tip „căutat în vederea arestării”, emisă de autoritățile moldovenești.
Deși figura în căutare pentru o infracțiune gravă, acesta nu a fost oprit la frontiera Republicii Moldova.
După depistare, bărbatul a fost preluat de o echipă operativă a Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vaslui pentru aplicarea măsurilor legale.