Un cetățean român a fost reținut la frontiera moldo-ucraineană pentru tentativă de trecere ilegală

Un cetățean român a fost reținut la frontiera moldo-ucraineană pentru tentativă de trecere ilegală
EnglishFrançaisРусский

La data de 18 februarie, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Criva, camerele de supraveghere au surprins o persoană care se deplasa din localitatea Drepcăuți spre frontiera moldo-ucraineană.

O patrulă mobilă aflată în serviciu a fost direcționată imediat și a depistat bărbatul în apropierea liniei de frontieră. Verificările au stabilit că este cetățean român. Acesta a manifestat un comportament suspect și nu a putut explica motivul prezenței în zona de frontieră. Asupra lui au fost găsite mai multe telefoane mobile și alte obiecte.

Verificările suplimentare în sistemele informaționale au arătat că față de persoană era aplicată o măsură preventivă de obligare de a nu părăsi teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, bărbatul este învinuit într-un dosar penal aflat pe rolul instanței, în baza articolului 287 din Codul contravențional al Republicii Moldova, pentru huliganism.

Având în vedere circumstanțele, apropierea de frontiera de stat, direcția de deplasare, comportamentul suspect și existența măsurii preventive, polițiștii de frontieră au constatat o bănuială rezonabilă privind o posibilă tentativă de traversare ilegală a frontierei de stat.

Cazul este în continuare documentat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și luarea deciziilor corespunzătoare.

Poliția de Frontieră îndeamnă cetățenii să contribuie la menținerea securității statului, semnalând orice activitate suspectă observată în zona de frontieră.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share