Un cetățean străin a fost reținut în Chișinău pentru plasarea drogurilor prin ascunzișuri

Un tânăr de 25 de ani, cetățean străin, a fost prins în flagrant de polițiștii Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă (BPRO) în timp ce încerca să plaseze droguri în ascunzișuri, în sectorul Buiucani al capitalei.

Potrivit informațiilor furnizate de autorități, suspectul a predat benevol 29 de pachețele care conțineau o substanță solidă, asemănătoare hașișului. Acesta a recunoscut că activa ca ”curier” și distribuia drogurile prin aplicația mobilă Telegram, reușind să plaseze deja 15 pachețele în ascunzișuri, care au fost ridicate ulterior de polițiști.

Drogurile depistate au fost ridicate și transmise pentru expertiză.

Bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile și riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani, conform legislației în vigoare.

Total
0
Shares
Total
0
Share