Un copil de două luni a murit în urma unui accident produs în localitatea Caragaș din regiunea transnistreană

Un copil de două luni a murit după ce două automobile s-au ciocnit, iar unul dintre ele a fost proiectat pe trotuar chiar unde se aflau două mame cu cărucioarele. Tragicul accident s-a produs duminică, 30 mai, în centrul localității Caragaș din regiunea transnistreană, transmite IPN.

Ministerul de interne de facto de la Tiraspol precizează că unul dintre automobile, în care se afla șoferul și încă doi pasageri, se deplasa pe drumul central dinspre Slobozia spre Tiraspol. Impactul s-a produs în momentul în care un alt automobil, care venea de pe drum secundar, nu a cedat trecerea. De la impactul puternic, ambele unități de transport au ajuns pe trotuar, iar primul automobil a ajuns peste două femei, care se aflau acolo cu cărucioarele cu copii.

De la locul accidentului, cu diverse traumatisme la spital, au fost transportați șapte adulți și doi copii. Bebelușul de două luni nu a supraviețuit. Celalalt copil, de un an, a fost internat la chirurgie.

Preliminar s-a constatat că atât șoferul, cât și pasagerul din automobilul care nu a cedat trecerea erau în stare de ebrietate. Niciunul dintre ei nu recunoaște cine se afla la volan în momentul impactului.

Total
0
Shares
Total
0
Share