Caz șocant în California. Un copil de nouă ani și-a filmat tatăl în timp ce acesta o bătea cu brutalitate pe mama micuțului. Disperat să o salveze, copilul a sunat imediat la poliție. La scenele șocante au fost martori și ceilalți frați ai băiatului, scrie Observatornews.ro
Miguel Lazaro-Castillo, în vârstă de 38 de ani, a fost condamnat la patru ani de închisoare ventru violență domnestică, abuz asupra copiilor și privare de libertate. Bărbatul a primit pedeapsa maxină pentru astfel de cazuri, deși nu a mai avut alte antecedente penale. Incidentul s-a petrecut în miezul nopții, când poliția a primit un apel de la unul dintre copiii lui Miguel.
„Când polițiștii au sosit șase minute mai târziu, au găsit-o pe soția lui Lazaro-Castillo întinsă cu fața în jos pe podea, înconjurată de șervețele pline de sânge. Lazaro-Castillo stătea deasupra ei, iar cei trei copii minori ai lor, de 15, 14 și nouă ani, au fost de asemenea prezenți”, a declarat un oficial al poliției.
Și-a bătut cu bestialitate soția, de față cu cei trei copii
Bărbatul a negat că și-a lovit soția, spunând că nu știe de unde provin șervețelele pline de sânge în timp ce poliția a evaluat scena. Autoritățile au descoperit apoi filmulețul pe care copilul l-a făcut pe ascuns cu telefonul. Timp de șase minute, copilul a filmat cum mama lui este bătută cu bestialitate. Cei mici ar fi încercat să-și ajute mama să scape din ploaia de lovituri, însă nu au reușit.
„Cel mai mic dintre copii a filmat bătaia. Videoclipul a durat peste șase minute și l-a arătat pe Lazaro-Castillo lovindu-și în mod repetat soția în cap și față. Unul dintre copii a încercat să-și protejeze mama, ferindu-o cu mâinile”, a declarat poliția.
Miguel l-a lovit pe copil cu piciorul și a contiuat să-și agreseze soția. Și-a întors soția pe burtă și a pus-o să stea cu fața lipită de podea timp de mai mult timp. În mod șocant, autoritățile au descoperit că bărbatul, femeia dar și unul dintre copii erau în stare de ebrietate când s-a declanșat scandalul. Bărbatul a ajuns în spatele gratiilor, soția lui a fost transportată de urgență la spital iar toți cei trei copii au fost luși de cei de la Portecția Copilului.