Social

Un cuplu și-a ucis vecinul, după care a plecat la muncă în Spania

Pinterest LinkedIn Tumblr

Cei doi soţi bănuiţi că anul trecut şi-au omorât în bătaie un vecin din localitatea Alunişul, judeţul Bistriţa-Năsăud şi au încercat apoi să şteargă urmele crimei, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Suspecţii au fost reţinuţi la intrarea în ţară, pentru că oamenii erau plecaţi la muncă în străinătate. Fragmente din trupul tranşat al victimei au fost descoperite de vecinii lor şi aşa a început ancheta. La audieri, cei doi au recunoscut totul, transmite ProTV.

Cei doi soţi n-au bănuit nicio clipă că poliţiştii sunt pe urmele lor. La câteva luni după ce l-au omorât pe bărbatul de 40 de ani au plecat la muncă în Spania. Iar acum, când au intrat în ţară, sperau că dispariţia victimei să fie trecută în uitare. Însă poliţiştii i-au luat la întrebări, iar după ce au fost confruntaţi cu probe clare, cei doi au recunoscut că şi-au omorât vecinul.

Soţii au trei copii mici, iar băiatul cel mare în vârstă de șase ani le-a povestit anchetatorilor detalii despre faptele oribile săvârşite în curtea casei părinteşti.

Cei trei fraţi vor rămâne în grija statului pentru că bunicii nu pot să le poarte de grijă.

loading...

Comments are closed.