Un deputat PAS avansează două scenarii care ar permite organizarea anticipatelor în luna aprilie sau iunie 2021

Alegerile parlamentare anticipate ar putea avea loc cel mai devreme la 25 aprilie 2021, iar cel mai târziu la 27 iunie 2021. Asta în scenariile deputatului PAS Sergiu Litvinenco, transmite Telegraph.md

În opinia lui Litvinenco, „există două scenarii pentru declanșarea alegerilor parlamentare”.

„În SCENARIUL NR.1 (atunci când cel puțin 51 de deputați nu votează de două ori pentru învestirea unui nou guvern) alegerile pot avea loc la 25 aprilie 2021, 2 mai 2021, 9 mai 2021 sau la 16 mai 2021. În SCENARIUL NR.2 (atunci când nu există certitudinea că nu se găsesc 51 de deputați care să nu voteze un nou guvern) alegerile pot avea loc la 30 mai 2021, 6 iunie 2021, 13 iunie 2021 sau la 27 iunie 2021. În ambele scenarii, decizia cu privire la data concretă aparține Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu”, sunt scenariile expuse de deputat.

Totuși, scenariile PAS sunt criticate de către Nicolae Eșanu, fost viceministru și secretar de stat al Justiției.

Chiar mă înreb ce au fumat cei care spun că Parlamentul ar putea fi dizolvat în rezultatul manevrelor Președintelui, care ar refuza timp de trei luni să desemneze un candidat pentru funcția de Prim-ministru sau împreună cu unul sau mai mulți complici organizează un spectacol, care nu ar permite să se ajungă la vot în Parlament. Și păcat că nu avem posibilitatea să ascultăm ce ar spune aceleași persoane, dacă un Președinte care nu le place ar încerca să facă asemenea manevre.” a scris Eșanu, într-o postare pe Facebook.

Datoria furtului bancar va fi scoasă de pe umerii cetățenilor

Total
0
Shares
 
Total
0
Share