Un deținut a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru că a șantajat timp de 2 ani o femeie

Procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, au obținut o sentință de condamnare în privința unui bărbat acuzat de șantaj.

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, în perioada anului 2021, inculpatul, în timp ce se deținea în Penitenciarul nr. 12 din orașul Bender, prin intermediul rețelei de socializare ”Facebook” a creat un cont fals.

Ulterior, acesta a inițiat o corespondență sub pretextul unei relații de cuplu, obținând astfel fotografii intime de la o femeie.

Ulterior, bărbatul a amenințat victima cu publicarea acestor imagini, cerând și primind de la aceasta suma de 7 000 lei, care i-a fost transmisă prin intermediul unui taximetrist.

În luna august 2021, sub pretextul că are probleme cu fiul său și necesită mijloace bănești în sumă de 250 euro, a mai estorcat bani de la victimă. Câteva luni mai târziu, bărbatul a solicitat și procurarea unui telefon mobil din contul femeii, utilizând aceleași amenințări.

La începutul lunii mai 2022, a solicitat încă 300 de euro, iar peste 2 luni, încă 400 de euro de la victimă, bani care i-au fost transmiși prin aceeași metodă.

Prin urmare, victimei i-a fost cauzat un prejudiciu material în sumă de peste 30 000 lei.

Pe caz, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a pronunțat recent sentința. Inculpatului de 33 de ani, i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani, cu amendă în mărime de 70 000 lei.

Acesta și-a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii.

Total
0
Shares
Total
0
Share