Un deținut a fost condamnat la încă opt ani de închisoare, pentru șantajarea unei femei

Procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, au obținut o sentință de condamnare în privința a doi bărbați acuzați de șantaj.

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, primul inculpat, în vârstă de 37 de ani, în luna aprilie 2019, ispășind pedeapsa in Penitenciarul nr.4, or.Cricova, mun. Chisinău, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, prin intermediul retelelor de socializare „www.ok.ru” si „Viber”, prezentându-se sub о identitate falsă, însă fără a ascunde faptul că era deținut, a inițiat discuții cu o femeie, dobândind încrederea ei. În rezultatul conversațiilor, a obținut о poză nud a acesteia.

În continuare, în perioada lunilor mai-iunie 2019, inculpatul a contactat aceeași parte vătămată prin reteaua „Viber” si „WhatsApp”, prezentându-se ca angajat de poliție, si inducând-o în eroare, precum că, fiind efectuată о percheziție în celula inculpatului, a fost depistat si ridicat un telefonul mobil în care se conținea imaginea nud a acesteia, i-a spus că riscă о eventuală urmărire penală pentru punerea la dispoziția deținutului în penitenciar, a materialelor cu caracter pornografic.

Astfel, a determinat-o ilegal, să efectueze transferurile bănești, în sumă totală de 3 475 euro.

Totodată, în scopul intrării în posesie a banilor dobândiți prin șantaj, inculpatul i-a atras în activitate criminală pe alți 2 condamnați care urmau să organizeze ridicarea transferurilor bănești.

În acest sens, ultimii, prin intermediul rudelor sale, fără a le preciza circumstanțele, au organizat, ridicarea mijloacelor bănești sustrase.

Pe caz, la 22 septembrie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a pronunțat sentința. Inculpatului de 37 de ani, i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani, cu amendă în mărime de 100 000 lei.

Acesta a pledat nevinovat.

Un complice de al său a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probațiune de un an, iar în privința celui de al doilea complice, procesul penal a fost încetat din motivul decesului făptuitorului.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share