Un fost director al Serviciului Protecție și Pază de Stat va ajunge pe banca acuzaților pentru abuz de putere

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a unui fost director al Serviciului Protecție și Pază de Stat, fiindu-i incriminată săvârșirea a două capete de acuzare de abuz de putere.

Cauza penală a fost pornită în iunie 2021, de către Centrul Național Anticorupție, în baza unei sesizări.

Potrivit probelor administrate, învinuitul, deținând funcția de director al Serviciului Protecție și Pază de Stat, în perioada anilor 2019-2020, a utilizat bunurile instituției Serviciului Protecție și Pază de Stat în interes personal dar și a unor terțe persoane (închiriind spații locative, utilizând automobilele de serviciu, precum și încasarea plăților salariale, deși nu se afla la serviciu), cauzând în rezultat daune în proporții considerabile instituției de stat de circa 117 000 lei.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Dacă va fi găsit culpabil de comiterea infracțiunii de abuz de putere, acesta riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 67 500 la 117 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share