Robinho (40 de ani), fostul internațional brazilian cu 100 de selecții și 28 de goluri pentru națională a ajuns în spatele gratiilor, unde își va ispăși condamnarea pentru viol pronunțată în Italia. Condițiile în care ar putea sta închis sunt oribile: celule suprapopulate, mizerie cruntă, focar de boli, răfuieli între bande rivale, violențe teribile și deținuți decapitați, scrie Gsp.ro
După ani întregi în care a fugit de pușcărie, unde trebuia s-ajungă în urma sentinței definite pronunțate în Italia, nouă ani de închisoare pentru viol în grup, Robinho a fost încătușat și dus noaptea trecută către „infernul pe pământ” (așa îl caracterizează presa locală) ce îl așteaptă la penitenciarul Tremembé, situat în São Paulo, transmite sursa citată.
Carcera este recunoscută drept una dintre cele mai rău famate din țară. The Sun a scris despre „celule suprapopulate, mizerie cruntă, focar de boli, răfuieli între bande rivale, violențe teribile și chiar deținuți decapitați”.
Pericolul de a fi ucis se află la tot pasul și zilnic apar morți, din cauza violențelor teribile și luptelor sângeroase dintre traficanții de droguri și alți criminali de război cu pedepse grele!
Așa-zisele dormitoare comune, unde pot locui până la 100 de deținuți arată înfiorător și parcă nimeni nu are speranța că va ieși viu și nevătămat de-acolo. De la condițiile de lux din cartierul de la Guarujá, o localitate pe o insulă în vecinătatea orașului Santos, de unde a fost săltat aseară fostul atacant al lui Manchester City și AC Milan, starul carioca va trece la o celulă în care îi va avea colegi pe infractori cu pedepse grele și pe alți foarte violenți deținuți.
De la secția de poliție la care a fost dus, după ce i s-a prezentat mandatul de reținere emis de Tribunalul Suprem și pus deja în aplicare de Justiția Federală, Robinho va fi transferat, după încheierea tuturor formalităților de rigoare, la renumita închisoare Tremembe.
Au agresat sexual o tânără albaneză
Ex-golgheterul Selecao nu mai are dreptul să atace decizia pronunțată în ianuarie 2022 la Milano și nici nu mai este nevoie de extrădarea lui, întrucât nu există oficial vreun acord în acest sens între cele două state. El și alți cinci bărbați au forțat o femeie să facă sex în clubul de noapte Sio Café din capitala italiană. La acea vreme, fostul atacant juca pentru AC Milan și a negat vehement că ar fi vinovat de viol.
Victima albaneză de 23 de ani a depus plângere la poliție în 2013 și cazul a fost soluționat cu cei 9 ani de pușcărie. Judecătorul Luiz Fux a respins „cererea de măsuri asiguratorii și a menținut ordonanța de reținere, pentru ca acuzatul să înceapă executarea pedepsei pronunțate în primă instanță în 2017″, notează gsp.ro.
Robinho a plecat nevinovat și i-a acuzat pe judecătorii care l-au condamnat. „Judecătorii italieni sunt rasiști. Dacă în locul meu ar fi fost un italian alb, s-ar fi tratat cu totul altfel cazul, fără îndoială. Cu toate dovezile pe care le am, nu aș fi fost pedepsit”, a spus el.
189 de goluri și 91 de assisturi a avut Robinho în 634 de meciuri jucate la echipele de club: AC Milan, Real Madrid, Santos, Atletico Mineiro, Manchester City, Bașakșehir, Sivasspor și Guangzhou FC