Un incendiu de vegetație a izbucnit în cimitirul de lângă biserica ”Sfântul Nicolae” din satul Costești, raionul Ialoveni. La fața locului au intervenit mai mulți pompieri, pentru a stinge flăcările și a preveni răspândirea focului la morminte sau alte construcții funerare.
Autoritățile locale au anunțat că primăria va evalua pagubele produse și va acorda sprijin material pentru refacerea crucilor sau a altor elemente afectate de incendiu.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 15:11, iar pompierii se află în continuare la fața locului. Detalii suplimentare urmează să fie comunicate de responsabilii IGSU.
Incendiile de vegetație reprezintă un risc major, mai ales în apropierea cimitirelor și zonelor locuite, iar autoritățile recomandă respectarea măsurilor de prevenire pentru a evita pagube și accidente.