Un indian declarat decedat din greșeală și pus într-un congelator a murit la câteva zile după ce a fost salvat

Balasubramanyam a fost declarat decedat de un medic, luni, la un spital privat din Tamil Nadu, după care a fost pus într-un congelator. A rămas acolo până a doua zi, când angajații unei firme de pompe funebre care au venit să-i ridice trupul pentru înmormântare au văzut că acesta tremura și și-au dat seama că este în viață, potrivit BBC News.

A fost dus înapoi la spital, dar vineri a murit.

Dr. Balajinathan, șeful spitalului de stat din sudul orașului Salem, unde a fost dus a doua oară, a spus pentru BBC că pacientul a fost internat într-o stare gravă și a murit din cauza unor complicații apărute la plămâni.

Luni, după ce a fost declarat mort, familia i-a dus trupul acasă și a angajat o firmă de pompe funebre care a pus la dispoziție un congelator, urmând ca înmormântarea să aibă loc a doua zi.

Angajații firmei au spus că fratele „decedatului” i-a informat că are un certificat de deces de la un medic, însă ei nu l-au văzut.

Șeful poliției din Salem, Senthil Kumar, a declarat că familia nu a putut să prezinte un certificat medical care să ateste „primul deces” al domnului Balasubramanyam. A fost deschis un dosar penal împotriva membrilor familiei, care sunt acuzați deocamdată de neglijență.

Domnul Balasubramanyam locuia împreună cu soția, cele două fiice și fratele său. Anchetatorii nu au precizat dacă este investigat și spitalul privat unde ar fi fost declarat decesul inițial.

Sursa: DIGI24

Citește și: O femeie, declarată decedată de COVID-19, a fost descoperită în viață peste două săptămâni

Total
0
Shares
 
Total
0
Share