Procuratura Cimișlia anunță că, recent, Judecătoria Cimișlia a pronunțat o sentință într-o cauză penală de învinuire a unui bărbat, de comiterea tentativei de omor.
Cazul ar fi avut loc în septembrie 2023. Inculpatul în vârstă de 41 de ani și, victima în vârstă de 32 de ani, care era amicul său, s-ar fi împrietenit în penitenciar, în timp ce executau pedepsele pentru faptele ilegale comise anterior.
Potrivit acuzării, în după-amiaza unei zile din septembrie 2023, în timp ce se afla la domiciliu său din orașul Cimișlia, inculpatul, ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu un fragment de lemn în zona capului și asupra corpului, în urma unui conflict izbucnit după consum de alcool.
Conform raportului de expertiză medico-legală, leziunile cauzate au fost de o gravitate care punea în pericol viața victimei, fiind apreciate drept vătămări corporale grave.
Deși victima a pierdut cunoștința, și-a revenit ulterior și a reușit să fugă din locuință.
În pofida faptului că partea vătămată și-a schimbat declarațiile pe parcursul judecării cauzei, în scop de a ameliora pedeapsa pentru făptuitor, procurorii au reușit să probeze vinovăția inculpatului în primă instanță. Prin sentința din 10 decembrie 2025, Judecătoria Cimișlia l-a declarat pe inculpat vinovat de comiterea tentativei de omor și i-a stabilit o pedeapsă de 11 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atât timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.