Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis astăzi suspendarea din funcție a unui judecător împotriva căruia a fost pornită urmărirea penală, iar cauza sa a fost deja expediată în instanță pentru examinare în fond.
Magistratul este acuzat de comiterea infracțiunii prelungite de fals în declarații, constând în includerea intenționată a unor date incomplete și omisiunea altora în declarația de avere și interese personale, faptă prevăzută de art. 352/1 alin. (2) din Codul penal.
Suspendarea a fost dispusă în baza art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea privind statutul judecătorului, care permite Consiliului suspendarea temporară a unui judecător în cazul pornirii urmăririi penale. CSM a precizat că măsura are caracter preventiv și este necesară pentru a proteja imaginea și prestigiul sistemului judecătoresc.
”Menținerea în funcție a unui judecător vizat de acuzații penale ar putea genera suspiciuni serioase privind integritatea sa și ar putea afecta încrederea publicului în actul de justiție”, a transmis instituția.
Totodată, CSM a făcut apel la respectarea drepturilor procesuale ale magistratului suspendat, subliniind că decizia nu reprezintă o judecată asupra vinovăției sale. Consiliul a reafirmat angajamentul pentru consolidarea integrității în sistemul judecătoresc și apărarea independenței justiției.