Un jurist din capitală, condamnat pentru trafic de influență la eliberarea unui permis de conducere

La 20 iulie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a pronunțat sentința într-o cauză penală deferită justiției de către Procuratura Anticorupție, ce vizează acțiunile unui bărbat, învinuit de trafic de influență (art. 326 alin. (2) lit.d) din Codul penal).

Cauza penală a fost pornită în perioada anului 2018, de către Centrul Național Anticorupție în temeiul adresării directorului ASP aferent abuzurilor exercitate de către membrii comisiilor de calificare a conducătorilor auto în perioada septembrie 2017-ianuarie 2018.

Potrivit materialelor, în decembrie 2017, inculpatul, un jurist, a pretins și primit de la un cetățean suma de 650 Euro, pentru calificativul „admis” la probele teoretică și practică în vederea obținerii permisului de conducere categoria „B”, sub pretextul exercitării influenței asupra persoanelor publice din cadrul Direcției de înmatriculare a transportului şi calificării conducătorilor auto Chișinău a IP „Agenția Servicii Publice”.

Ulterior transmiterii banilor, în cadrul probei teoretice a examenului de obținere a permisului de conducere pentru categoria „B”, examinatorul de mai multe ori s-a apropiat de candidat și i-a șoptit răspunsurile corecte la întrebările din test, iar mai apoi, fără ca ultimul să susțină proba practică a examenului, acestuia i-a fost eliberat permisul de conducere provizoriu pentru categoria „B”.

Urmărirea penală în prezenta cauză a durat aproximativ 3 ani, inculpatul nu și-a recunoscut vina, iar judecarea cauzei a durat 2 ani.

Prin sentință din 20 iulie 2023, instanța a recunoscut vinovat inculpatul de comiterea traficului de influență, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 175 000 lei, cu aplicarea măsurii preventive – obligarea de a nu părăsi țara, până când sentința va deveni definitivă, pentru asigurarea punerii în executare a pedepsei și confiscarea specială în beneficiul statului a mijloacelor bănești în cuantum de 650 Euro.

Totodată, s-a dispus respingerea ca fiind nefondată a acțiunii civile înaintate de procuror privind anularea permisului de conducere eliberat ilegal pe numele persoanei interesate, temei pentru care sentința va fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile, fiind considerată de procuror neîntemeiată în latura civilă.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share