Un medic din capitală a fost confirmat pozitiv cu COVID-19

Un medic din Chișinău a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Despre aceasta au comunicat pentru Ziarul de Gardă câteva persoane care au dorit să-și păstreze anonimatul. Potrivit acestora, medicul are peste 70 de ani.

Reprezentanții ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) și ai Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească(CNAMUP) au confirmat informația.

Reprezentanții MSMPS au declarat că este vorba de o femeie care activează în cadrul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. Femeia a fost testată pozitiv ieri, 19 martie. Aceștia ne-au mai spus că nu se cunoaște dacă această îmbolnăvire are legătură cu exercitarea obligațiunii de serviciu. Potrivit reprezentaților de la minister, starea femeii infectate este satisfăcătoare.

Întrebați despre protecția medicilor, reprezentanții ministerului Sănătății ne-au spus că toți lucrătorii medicali care tratează persoanele suspecte și confimate pozitiv cu noul coronavirus dispun de echipamente standarde ce sunt folosite și de medicii din alte țări. Totodată, angajaților instituțiilor medicale li se fac teste doar dacă prezintă simptome de infectare cu noul coronavirus.

Potrivit reprezentanților de la Ministerul Sănătății, la momentul de față, în R. Moldova în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice activează 30. 103 cadre, atât medici cât și personal medical.

Citește și: VIDEO // ACCIDENT în capitală: O motocicletă s-a izbit de o mașină

Total
0
Shares
 
Total
0
Share