Maria Giuliana Civinini, unul dintre cei trei membri internaționali ai Comisiei Vetting, a notificat Președintele Parlamentului, Președintele Comisiei juridice, numiri și imunități și Președintele Comisiei Vetting despre intenția sa de a demisiona din 15 mai 2024.
”Într-o scrisoare adresată Parlamentului, doamna Civinini a declarat că a fost o onoare să facă parte din Comisia Vetting și că este recunoscătoare pentru această oportunitate.
Un nou membru poate fi numit de Parlament conform prevederilor Legii 65/2023.
Doamna Civinini este judecătoare în demisie cu peste 40 de ani de experiență în sistemul judiciar italian, inclusiv în calitate de președinte al Tribunalului din Pisa și membru al Consiliului Superior al Magistraturii.
Președintele Comisiei, Scott Bales, i-a mulțumit doamnei Civinini pentru contribuția sa în activitatea Comisiei Vetting, începând cu adoptarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei și pe tot parcursul procesului de evaluare”, se arată în comunicatul Comisiei.