Un microbuz de model Fiat Ducato a fost cuprins de flăcări în dimineața zilei de 22 aprilie, pe șoseaua Muncești din Chișinău. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), incendiul a afectat grav autovehiculul, arzând în totalitate compartimentul motorului și aproximativ 50% din cabina mașinii.
La fața locului a intervenit prompt un echipaj de pompieri, care a reușit să stingă focul înainte ca acesta să se extindă și mai mult. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului.
Cauzele și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite de specialiștii IGSU.