Tragedie chiar în ziua nunții. Un mire și-a împușcat mortal mireasa, soacra, cumnata și unul dintre invitați chiar în timpul petrecerii. Ulterior, bărbatul s-a sinucis, scrie Observatornews.ro
Chaturong Suksuk, 29 de ani, și Kanchana Pachunthuek, 44 de ani, s-au căsătorit sâmbătă în nord-estul Thailandei. Potrivit rapoartelor, mirele, care era un para-atlet și fost soldat, a părăsit petrecerea de nuntă brusc și s-a întors cu o armă, împușcându-și soția, pe mama ei, în vârstă de 62 de ani, și pe sora ei de 38 de ani.
Și-a împușcat mireasa chiar în ziua nunții
Gloanțele rătăcite au lovit doi oaspeți, care au fost transportați la spital. Ulterior, unul dintre ei a murit. La rândul său, Chaturong Suksuk s-a sinucis. Oamenii legii spun că mirele „era în stare de ebrietate în acel moment”, dar motivul care l-a făcut să ucidă rămâne neclar. El cumpărase legal pistolul și muniția anul trecut.
Potrivit presei thailandeze, invitații spun că mirii s-au certat în timpul petrecerii. De asemenea, Chaturong se simțea nesigur în legătură cu diferența de vârstă dintre el și Kanchana. Poliția susține însă că acestea sunt încă speculații, adăugând că au strâns dovezi și se așteptau să închidă cazul „în curând”, scrie BBC.
Chaturong și Kanchana au trăit împreună timp de trei ani înainte de a se căsători. Chaturong a cucerit o medalie de argint la înot la Jocurile Asean Para, din Indonezia, anul trecut. De asemenea, se crede că se afla pe lista sportivilor care concurează la Jocurile Mondiale de Abilitysport din Thailanda luna viitoare.
Și-a pierdut piciorul drept în timpul serviciului militar.