Un moldovean prins la frontieră cu permisul de conducere fals. Ar fi plătit peste 1 000 euro pentru fabricarea lui

Peste o mie de euro ar fi achitat un conațional pentru a intra în posesia unui permis de conducere falsificat. Ilegalitatea acestuia a fost depistată în cadrul controlului suplimentar la trecerea frontierei moldo-române.

În punctul de trecere a frontierei Leușeni, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a apropiat o rută ocazională „România-Moldova”, iar printre pasageri a fost legitimat conaționalul, locuitor al raionului Nisporeni. Conform analizei de risc, tânărul de 32 de ani a fost supus verificărilor adiționale, iar în rezultat polițiștii de frontieră au descoperit un permis de conducere, pretins a fi eliberat de către autoritățile naționale.

Cercetările amănunțite, cu tehnica specială, au confirmat suspiciunile angajaților din prima linie, documentul este falsificat.

Din spusele moldoveanului s-a aflat că prin intermediul rețelelor de socializare ar fi identificat persoane care l-au ajutat să obțină permisul, achitând 1050 EUR.

Cercetările pe caz continuă, documentul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei criminalistice.

Total
0
Shares
Total
0
Share