Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 27 de ani, este cercetat de polițiștii de frontieră după ce a încercat să intre în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Oancea folosind un pașaport anulat.
Incidentul s-a produs pe 29 iunie, în jurul orei 11:45. Bărbatul s-a prezentat la control în calitate de pasager al unui autoturism înmatriculat în Bulgaria.
În timpul verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că pașaportul prezentat figura în bazele de date ca fiind pierdut sau furat. Verificările efectuate prin Centrul Comun de Contact Galați au arătat că documentul fusese anulat, după ce autoritățile din Republica Moldova îi eliberaseră titularului un nou pașaport.
Potrivit Poliției de Frontieră Române, bărbatul a declarat că a anunțat pierderea documentului pentru a obține un nou pașaport, iar pe cel vechi intenționa să îl folosească la deplasări ulterioare în Federația Rusă.
În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale.



