Coreea de Nord a expediat în Rusia 6 700 de containere cu milioane de unităţi de muniţie, începând din iulie anul trecut, a declarat luni ministrul sud-coreean al apărării, Shin Won-Sik, scrie Agerpres.ro
Conform oficialului de la Seul, capacitatea containerelor respective este de peste trei milioane de obuze de calibrul 152 mm sau 500 000 de proiectile de artilerie de 122 mm. El a precizat că ar putea fi vorba de ambele tipuri, iar concluzia este că „s-au trimis cel puţin câteva milioane de obuze”.
Sute de fabrici de muniţie nord-coreene funcţionează la circa 30% din capacitate din cauza penuriei de materii prime şi energie electrică, însă cele care produc muniţie pentru Rusia sunt exploatate la maximum, a susţinut ministrul, fără a preciza sursa informaţiilor pe care le deţine.
Seulul şi Washingtonul au acuzat Phenianul şi Moscova că fac comerţ cu armament şi au condamnat Coreea de Nord pentru că furnizează arme Rusiei în vederea utilizării lor împotriva Ucrainei. Atât nord-coreenii, cât şi ruşii au respins acuzaţiile, deşi s-au angajat să îşi întărească colaborarea militară.
Într-un material informativ difuzat vineri de Departamentul de Stat american se arată că Coreea de Nord a livrat din septembrie Rusiei peste 10 000 de containere cu muniţii sau materiale legate de acestea, primind în schimb 9 000 de containere, în special cu alimente.
Shin a apreciat că produsele alimentare ruseşti au contribuit la stabilizarea preţurilor pe piaţa nord-coreeană.
Un oficial din ministerul sud-coreean al apărării nu a fost în măsură să confirme pentru Reuters cifrele vehiculate de ministru, însă a citat afirmaţia acestuia conform căreia Rusia a trimis către Coreea de Nord, din iulie anul trecut, cu aproape 30% mai multe containere decât a primit.
Shin a mai afirmat că Phenianul ar putea lansa încă un satelit chiar luna viitoare, deoarece Moscova a continuat să furnizeze asistenţă tehnică, iar nord-coreenii au cerut sprijin şi în privinţa tehnologiei echipamentelor de aviaţie şi de deplasare terestră. „Nu este clar cât va da Rusia, dar cu cât Rusia devine mai dependentă de obuzele nord-coreene, cu atât va fi mai ridicat nivelul transferurilor de tehnologie rusească”, a declarat el conform agenţiei Yonhap, citată de Reuters.