Un politician pro-rus din Estonia a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru trădare

Tribunalul raionului Harju a condamnat joi, 11 decembrie, politicianul Aivo Peterson la 14 ani de închisoare pentru trădare, alături de colaboratorul său, Dmitri Roots, ambii cetățeni estonieni, care au sprijinit Rusia în activități împotriva Estoniei.

”Aivo Peterson, 55 de ani, fost polițist de frontieră și politician, a cofondat partidul KOOS înaintea alegerilor parlamentare din 2023. Înainte de scrutin, el a vizitat regiuni ale Ucrainei aflate sub ocupație rusă, unde a realizat videoclipuri de propagandă”, a explicat serviciul public eston. Instanța a arătat că excursiile au fost coordonate parțial de cetățeanul rus Andrei Andronov, condamnat la 11 ani de închisoare.

Materialele video realizate de Peterson vizau convingerea publicului occidental să reducă sprijinul pentru Ucraina, favorizând interesele Rusiei, iar cheltuielile de călătorie au fost acoperite de partea rusă. Cei trei inculpați au primit și amenzi de câteva mii de euro.

Ministrul estonian de externe, Margus Tsahkna, a reacționat: ”Autoritățile din Estonia lucrează neîncetat pentru a se asigura că subversiunea Kremlinului va eșua”.

Cei condamnați au la dispoziție 30 de zile pentru a contesta hotărârea. Estonia, membră NATO și UE, este un susținător ferm al Ucrainei în conflictul cu Rusia.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share