Un pompier german a fost amendat și lăsat fără permis pentru că a depășit viteza în drum spre incendiu

Un pompier german a fost amendat și lăsat fără permis pentru că a depășit viteza în drum spre incendiu
EnglishFrançaisРусский

Un pompier voluntar din Taucha, Rey Lange, a fost amendat și lăsat fără permis după ce a depășit viteza în timp ce se deplasa la o intervenție cu girofarul și sirena pornite, informează telegraph.md, cu referire la DW.

Incidentul a avut loc în mai 2025, când acesta se grăbea către o școală primară unde fusese declanșată alarma de incendiu. Autospeciala a fost surprinsă de radar circulând cu 69 km/h într-o zonă cu limită de 30 km/h. Ulterior, pompierul a primit o sancțiune de 369 de euro, două puncte de penalizare în sistemul de evidență din Flensburg și suspendarea permisului pentru o lună.

Cazul a generat un conflict între serviciul de pompieri și administrația locală. Lange a refuzat un compromis propus de autorități, considerând că ar echivala cu recunoașterea vinovăției. El a subliniat că, în astfel de situații, intervenția rapidă este esențială: „Gravitatea situației o aflăm abia la fața locului”.

În urma incidentului, după 34 de ani de activitate, pompierul a decis să demisioneze, invocând lipsa de sprijin din partea autorităților locale. La scurt timp, și șeful serviciului de pompieri și-a anunțat demisia, criticând administrația pentru pierderea încrederii.

Primarul orașului, Tobias Meier, a declarat că, deși pompierii beneficiază de anumite drepturi speciale în timpul intervențiilor, acestea nu înseamnă că regulile de circulație pot fi ignorate complet.

Pompierul a contestat sancțiunea în instanță.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share