Un preot a fost amendat cu 25000 lei

Un preot din sectorul Ciocana a fost sancționat cu amendă în valoare de 25.000 de lei, după ce duminică a oficiat slujbă în interiorul bisericii, fără a respecta îndemnul autorităților privind măsurile de protejare împotriva pandemiei COVID-19.

Alte nouă preoți urmează să fie sancționați pentru că la slujba oficiată duminică au participat peste 40 de persoane.

Din cele 1.062 locașuri supravegheate duminică de poliție, 375 au desfășurat serviciile divine în interior, 382 au desfășurat slujbe în aer liber, iar 305 au desfășurat slujbe fără participarea oamenilor, fie nu au desfășurat slujbe.

Premierul Ion Chicu a catalogat gestul drept „lipsă de responsabilitate”.

„Situația celor 375 care nu s-au conformat denotă o lipsă de responsabilitate. Noi vom discuta în cadrul ședinței Comisiei Situații Excepționale pașii următori. Remarc cu mare-mare regret că slujitorii bisericilor respective nu manifestă respect și înțelegere, în primul rând, față de medicii care luptă și repară erorile întregii societăți”, a comentat premierul

„Eu foarte mult sper că nimeni din acei preoți care au oficiat acele slujbe să nu se infecteze și să nu vină la instituțiile medicale să fie ajutați de medicii noștri, pentru că medicii noștri vor avea respect și îi vor ajuta și vor avea o cu totul altă decât o au slujitorii bisericii și nu îi vor trata cu o linguriță sau alte mijloace. Ei vor fi tratați ca pe orice pacient”, a adăugat Ion Chicu.

Acum câteva zile autoritățile au decis că bisericile vor rămâne deschise, dar toate slujbele se vor ține în aer liber și vor putea participa maximum o sută de persoane, cu păstrarea distanței de cel puțin un metru și jumătate. Totodată, lăcașurile de cult trebuie să dezinfecteze căile de acces și să pună la dispoziția enoriașilor produse pentru igienizarea mâinilor.

Sursa: cotidianul.md

Total
0
Shares
 
Total
0
Share