Un protest propalestinian în Berlin a degenerat în violențe: Zeci de arestări și polițiști răniți

Aproximativ 1 100 de persoane au participat în 16 mai la un protest propalestinian în cartierul Kreuzberg din Berlin, organizat cu ocazia Zilei Nakba, marcând crearea statului Israel în 1948. Demonstrația a degenerat în confruntări violente cu poliția, soldate cu cel puțin 10 răniți, inclusiv ofițeri de ordine.

Protestatarii au aruncat cu sticle și pietre în polițiști, iar unul dintre aceștia a fost călcat în picioare de mulțime și internat în spital. Autoritățile au reținut cel puțin 50 de persoane și investighează faptele de vătămare corporală periculoasă, tulburarea ordinii publice și rezistență față de forțele de ordine.

Poliția a dispersat manifestația, iar primarul Berlinului, Kai Wegner, a condamnat ferm violențele: ”Un atac asupra polițiștilor este un atac asupra statului nostru de drept”.

Incidentul are loc în contextul tensiunilor continue din Orientul Mijlociu, în urma războiului declanșat după atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023.

Total
0
Shares
Total
0
Share